Clubul nemuritorilor – cum atingem viata fara de moarte?

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

La inceput a fost un basm frumos, pe care nu doar un singur
popor il are in patrimoniul traditiilor sale culturale. In varianta
sa romaneasca se numeste Tinerete fara batranete si
viata fara de moarte. Ca orice basm, el vorbeste mai degraba
despre visari decat despre realitati. Despre dorinte
ascunse, provenite din neimpliniri, despre limite ale vietii pe
care omul si le-ar fi vrut dintotdeauna extinse dincolo de
„obisnuit”. Despre iluzii si figurari mentale ale imposibilului ca
posibil. Prezenta motivului in creatia populara nu face decat sa-i
ateste stravechimea.

• O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
• Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte

In ciuda caracterului sau utopic, nemurirea este o
obsesie a speciei umane. Si nu doar la modul fictiunilor
literare. Alchimistii, care erau, in felul lor, savantii
unei epoci prestiintifice, au inclus-o in cautarile si experientele
proprii, alaturi de piatra filosofala. In forme mai
„decente” si mai rationale, ideea a patruns intrucatva si in
medicina moderna, unde geriatria lupta tot cu limitele vietii,
straduindu-se sa le impinga in timp pana la ultimele resurse
biologice ale omului.

Speranta de viata – o chestiune discutabila

Cand vorbim despre aceste resurse, un termen uzual precum
„speranta de viata” nu ne este de folos cata vreme il definim
conform unei medii, pentru un grup social sau o epoca.
Limitele se testeaza in individ, nu in grupuri, si
intotdeauna au existat persoane ajunse la varste exemplare
indiferent de durata medie de viata din epoca lor. Este
ceea ce se intampla si astazi, cand centenarii devin obiect de
curiozitate publica, iar secretul longevitatii lor este cautat ca
un mesaj ravnit de toata lumea.

Pana nu demult, se admitea ca omul ar putea sa traiasca
130-140 de ani; ca motorul sau biologic i-ar permite sa functioneze
pe o durata reprezentand, asadar, dublul celei pe care o stapaneste
acum. E adevarat: omul si-ar atinge aceasta limita maxima
de viata in conditii mai degraba de laborator decat in cele de
stres si chiar de mizerie in care se traieste azi cam peste
tot.

Viata agitata, nesiguranta, tensiunea nervoasa acumulata
din conflicte de tot felul, hrana de proasta calitate, aerul poluat
si apa contaminata chimic ori bacteriologic, excesele legate de
alcool si tutun, ignorarea unui regim corect de refacere fizica si
psihica, toate acestea prejudiciaza in mod sistematic organismul,
iar prin cumulare devin o piedica majora in atingerea varstei la
care omul ar putea spera sa ajunga prin resursele sale
genetice.

Traim intr-un mediu parca facut anume sa ne scurteze viata; in
plus, exista nenumarate dovezi ca ne si complacem in el. Schimbarea
mediului si restructurarea propriilor obisnuinte presupun,
bineinteles, preocupare continua si efort, dar ele reprezinta
conditii esentiale pentru lansarea intr-o cursa lunga, in varianta
optima a destinului individual.

Cursa aceasta, afirma gerontologii, e la indemana oricui. Ramane
de vazut cine are dorinta, vointa si puterea de a se antrena in ea,
iesind din comoditati tentante si transformandu-si slabiciunile
proprii in virtuti. Prin tratamente de specialitate, medicina
contribuie si ea, decisiv, la atingerea obiectivului amintit.

Cine sunt imortalistii?

Daca pana nu demult gerontologia, ramura a stiintelor
medicale dedicata studiului imbatranirii, putea fi privita
ca un domeniu de avangarda, astazi ea a ajuns, in mod surprinzator,
sa fie considerata mult prea prudenta si conservatoare.

Viata omului nu are o limita maxima, afirma curentul
imortalist, care isi face tot mai simtita prezenta in zona
fierbinte a cercetarilor stiintifice de astazi. Deschizatori de noi
perspective asupra biologiei senescentei, inventatori cu brevete
acceptate in domeniul unor ramuri aproape exotice ale tehnologiei,
precum inteligenta artificiala si nanorobotica,
savantii acestia refuza sa priveasca procesul imbatranirii ca pe un
aspect implacabil al existentei, asumandu-si delicata misiune de a
redesena tabloul genetic si, implicit, viitorul speciei
noastre.

E ceva de-a dreptul ametitor in teoriile lor: omul poate
trai oricat, organismul sau poate intra de nenumarate ori in
„reparatii capitale”, in asa fel incat tineretea fara batranete si
viata fara de moarte sa-i fie asigurata chiar fara multele si
drasticele restrictii pretinse de adeptii caii naturale de
prelungire a existentei umane. Omul va trai din ce in ce
mai mult intr-o avantajoasa, profitabila si chiar fericita simbioza
cu tehnologiile de varf ale prezentului si viitorului.

Asemenea fraze seducatoare si, totodata, pline de promisiuni par
preluate din repertoriul alchimistilor de odinioara. Nici nu le-am
trata altfel, daca autorii lor n-ar fi, totusi, niste distinse
personalitati ale cercetarii contemporane, inventatori eminenti, cu
merite recunoscute de juriile unor importante premii rezervate
stiintelor si tehnologiilor actuale, oameni ale caror cariere
stralucite se pun garantie pentru ideile si cuvintele lor.

Ray Kurzweil, de pilda, si-a vazut recunoscuta
calitatea de inventator prin diploma de onoare acordata de Oficiul
de Patente al Statelor Unite in anul 2002, prin Premiul
Lemelson-MIT (in valoare de 500.000 USD), prin Medalia Nationala
pentru Tehnologie, pe care insusi Bill Clinton, pe atunci
presedinte al SUA, i-a inmanat-o in 1999, in cadrul unei ceremonii
de la Casa Alba. Este doctor honoris causa in cadrul a 12
universitati, iar lista recunoasterii sale internationale ar putea
sa continue. Inventiile sale cele mai spectaculoase sunt un
dispozitiv care recunoaste textul scris si il sonorizeaza pentru
orbi, un sintetizator de sunete capabil sa recreeze instrumentele
orchestrale, precum si diverse alte produse tehnice din categoria
inteligentei artificiale. A scris o serie de carti cu
titluri sugestive pentru asemenea preocupari insolite: Era
Masinilor Inteligente, Cand computerele depasesc inteligenta umana,
In preajma singularitatii: cand omul transcende biologia, iar
impreuna cu Terry Grosmann a publicat incitantul volum
Calatorie fantastica: traieste destul incat sa traiesti
vesnic. Nu este doar un teoretician, un rafinat al
ideilor extravagante, ci si un practician redutabil, numeroasele
sale companii ocupandu-se de exploatarea cu succes comercial a
inventiilor proprii, toate menite sa sublinieze impactul
tehnologiilor asupra societatii.

Kurzweil imagineaza o vreme extrem de apropiata cand
actualele computere personale vor fi complet eliminate, inlocuite
de o tehnologie miniaturizata si extrem de mobila.
Purtatorii inteligentei artificiale vor avea dimensiuni care-i vor
face practic invizibili. „Toata lumea va fi on-line”, afirma
inventatorul. „Imaginile ni se vor scrie direct pe retina.
Substratul computerizat va fi peste tot.” Generatia urmatoare a
tehnologiei va marca in special biologia: „A fost nevoie de
miliarde de ani ca sa apara ADN-ul, dar candva acesta a ajuns la un
nivel de procesare a informatiei capabil sa stocheze si sa-si
reaminteasca rezultatele experientelor evolutioniste, iar ADN-ul a
intrat intr-o noua etapa. Asa se va intampla si in tehnologie.”

Tot mai sofisticate, tot mai rapid executate si, in
consecinta, mai ieftine, produsele electronice vor avea capacitati
si performante crescute exponential fata de cele cunoscute
astazi. Daca ele sunt inca in afara noastra,
curand se vor muta inauntrul organismului uman, inclusiv in
creier. In zece-douazeci de ani, crede Ray Kurzweil, vom
fi capabili sa plasam inteligenta nonbiologica in interiorul
corpului nostru, fiindca, de pe-acum, ea nu este altceva decat o
prelungire a personalitatii fiecaruia.

Biotehnologia schimba lumea si schimba omul, bineinteles.
Bazate pe nanoboti, noi terapii medicale vor conduce la
eliminarea bolilor actuale si la reechilibrarea subtila a unor
organe intrate in procesul de imbatranire. „Am toata
increderea ca, in urmatoarea decada, vom scapa de marea majoritate
a bolilor care ucid astazi 95 la suta din populatie”, profeteste
Kurzweil. „Am identificat o duzina de procese de imbatranire si vom
avea strategii potrivite pentru a le inversa. Cred ca in zece ani
vom produce un soarece care nu imbatraneste si vom transpune
experienta asta in terapii umane in alti zece ani.”

Inventatorul american, unul din cei mai ambitiosi promotori ai
biotehnologiei revolutionare, se considera, la nici 60 de ani,
intr-o forma destul de buna ca sa poata prinde momentul cand
terapia reconstructiva si tehnicile nemuririi ii
vor fi accesibile lui insusi. Pana atunci, isi intretine organismul
prin dieta si prin cele 250 de suplimente alimentare pe care le ia
zilnic intr-un sistematic efort de reprogramare a biochimismului
propriu. Se reconstruieste, daca se poate spune asfel, in mod
artificial. „O multime de oameni cred ca e bine sa urmezi
natura” – constata Kurzweil. „Eu nu cred ca e
bine, fiindca evolutia biologica nu este de partea
noastra.”

Lectia sceptica

Ray Kurzweil nu e singur in postura de asediator al limitelor
actuale ale existentei umane, insa nu toti imortalistii afiseaza
optimismul sau debordant. S. Jay Olshansky, profesor la scoala de
Sanatate Publica a Universitatii Illinois si autor al volumului
intitulat In cautarea nemuririi, admite
ca gerontologia a facut veritabile salturi in ultima
vreme, marturisindu-si increderea in progresele ce vor fi
realizate in continuare. El foloseste, totusi, un ton mai retinut,
invitand si pe altii sa nu exagereze cu ceea ce s-ar putea dovedi
doar false promisiuni.

Cercetarile de rutina, menite sa imbunatateasca
sanatatea fizica si functia mentala a omului, sunt mai sigure si
mai profitabile, spune el, decat intretinerea sperantei ca vom trai
cu totii sute, poate chiar mii de ani. Daca datorita lor
se va intampla sa avem parte de o viata mai lunga, lucrul acesta
trebuie considerat o sansa, un „bonus”, nicidecum o regula
generalizata.

Olshansky este si un istoric al problemei. Seductia
nemuririi ii bantuia si pe antici, bunaoara pe alchimistul
chinez Ko Hung acum 1.700 de ani, sau pe filosoful englez
Roger Bacon in secolul al XIII-lea. Amandoi pretindeau
moderatie alimentara spre a se ajunge la viata lunga si
chiar la nemurire, „practici dietetice nu prea diferite de
cele existente in foarte populara restrictie calorica ce urmareste,
astazi, acelasi scop.” Bacon sugera si ingestia unor materii
(suplimentele alimentare ale lui Kurzweil?) precum aur, perle,
coral, care ar fi avut rolul de a stimula substanta vitala,
indepartand batranetea si moartea. Vechii indieni, medicul
grec Galenus, medicul-filosof arab Avicena si multi altii credeau
in nemurire si, asemeni lui Alexandru cel Mare, o cautau, fiecare
cu mijloacele sale.

„Ce au in comun toti acesti cautatori ai nemuririi
fizice?”, se intreaba Olshansky, raspunzindu-si sec si
ironic: „Faptul ca toti sunt morti.” In plus,
fiecare era convins ca un tratament contra imbatranirii urma sa fie
aflat in urmatorii 5-10 ani, asa incat sa beneficieze ei insisi de
el. Revenita in contemporaneitatea noastra, ideea nemuririi isi ia
drept aliat cuceririle stiintei, dar ramane in esenta expresia
moderna a unei eterne seductii:

„Kurzweil si altii nu fac acum decat sa agite inca o data
flamura ademenitoare a nemuririi, tulburandu-ne cu povestea pe care
cu atata disperare dorim s-o auzim si pe care am tot auzit-o vreme
de mii de ani – viata fara boli, slabiciuni si neputinte, daruita
cu tinerete vesnica, sub aspect fizic si mental deopotriva.”

Un Institut al Nemuririi

Pana sa putem vorbi cu adevarat de un club al
nemuritorilor, avem, deocamdata, un club al imortalistilor, macar
sub forma temeinic organizata a unui Institut al
Nemuririi, cu o misiune definita, cu o conducere si un
statut al membrilor titulari, cu o imensa si, exagerand putin,
putem spune vesnica foame de sponsorizari. Accesibil pe internet si
bine blindat sub expresiva deviza „Pentru o viata
infinita”, clubul acesta se defineste ca o organizatie
educationala nonprofit, grupand 19 cercetatori, doctori si filosofi
preocupati de „ceea ce ar putea fi cea mai semnificativa
descoperire stiintifica cu care s-a confrutat vreodata omenirea –
eradicarea batranetii si a mortalitatii.”

La loc de cinste il vom gasi, bineinteles, pe Ray Kurzweil,
inconjurat de o pleiada de imortalisti din intreaga lume: Aubrey de
Grey de la Departamentul de Genetica din Cambridge, neo-zeelandezul
Marc Geddes, australianul Russell Blackford, Nick Bostrom din
Oxford, dar in majoritate americani din principalele centre
universitare si de cercetare stiintifica: Marvin Minsky de la
Massachusetts Institute of Technology, Joao Pedro de Magalhaes de
la Harvard Medical School, californienii Robert A. Freitas Jr. si
Brian Wowk, oameni de formatii profesionale diverse si neobisnuite:
psihologie cognitiva, criobiologie, managementul comunicatiilor,
neurostiinta computationala, nanotehnologie moleculara, biologia
telomerilor etc.

Institutul a publicat un volum de eseuri intitulat
Stiinta invinge moartea, cu o parte mai
conturat stiintifica, in care apar eseuri ca Nemurirea
biologica (Michael Rose), Lupta cu batranetea (Aubrey
de Grey), Un vis: Elixir Vitae (Magalhaes), Clonarea
terapeutica (Michael West), Nanomedicina
(Freitas), Spre o imortalitate cibernetica (William Sims
Bainbridge), Vor mosteni robotii Pamantul? (Marvin
Minsky).

O alta parte a cartii exploreaza sensul tendintelor etice,
sociologice si filosofice ale atingerii nemuririi, prin articole
precum Superlongevitate fara suprapopulatie (Max More),
Rasturnarea ordinii naturale (Mike Treder), Constiinta
in Viata Foarte Lunga (Manfred Clynes), Introducere la
moralitatea imortalista (Marc Geddes), sau Cine vrea sa
traiasca vesnic? (Nick Bostrom).

Iluzie ori iminenta restructurare biologica a speciei
umane, perspectiva imortalista se manifesta energic in acest
inceput de secol XXI, in ciuda celor care, privind moartea ca pe
una dintre putinele date sigure ale existentei, considera ca lucrul
cel mai bun pe care il putem face este sa rationalizam aceasta
tragedie prin care se incheie in mod normal un ciclu de
viata. Evident, in cazul realizarii cu succes a nemuririi,
mai ramane de raspuns la o intrebare fundamentala: dincolo de
implinirea unor dorinte intrucatva egoiste, ce rost (moral) are
viata fara capat? Ce vom obtine efectiv? Intrebarea i s-a pus, de
altfel, lui Ray Kurzweil intr-un interviu. Merita sa-i aflam
raspunsul:

„In ultima instanta, va fi mica diferenta intre un ins de 120 de
ani si altul de 30. Iar cu o atat de mare parte din viata noastra
petrecuta in realitatea virtuala, vom fi capabili sa ne exprimam pe
noi insine pe multe alte cai. Nu nivelul de cunoastere al unui om
de 120 de ani va fi problema. Noi toti avem sansa de a
participa in mod creator la cunoastere si vom extinde sansa asta,
care, dupa parerea mea, este adevarata misiune a civilizatiei
noastre.”

CITESTE SI:

• 
  Cea mai varstnica persoana din lume s-a stins la varsta de
  115 ani
• 
  Islandezii detin recordul mondial de
  longevitate
• 
  Secretul longevitatii, pe cale de a fi
  descoperit
• 
  O forma fizica buna este mai importanta pentru longevitate
  decat greutatea corporala